nu-i aşa că te preocupă imaginea?

februarie

LEGE - AUDIOVIZUAL - MODIFICARE

Comisia de Cultura Camerei Deputatilor va propune Parlamentului modificarea Legii audiovizualului 504/2002 asa încât radiodifuzorii sa poata fi sanctionati si prin suspendarea licentei pe o perioada determinata, au precizat, miercuri, membrii comisiei.

 

Legea audiovizualului, intrata în vigoare din 22 iulie 2002, prevede ca în cazul savârsirii uneia sau mai multor contraventii radiodifuzorii pot primi amenzi între 25 - 500 de milioane de lei. Pedeapsa maxima care poate fi aplicata este de retragere a licentei radiodifuzorului, dar legea nu prevede foarte clar conditiile în care se poate produce acest lucru.

 

Formula de modificare a Legii 504/2002 propusa de deputatul UDMR Marton Arpad si votata de comisie prevede si posibilitatea suspendarii licentei pentru perioade cuprinse între trei zile si trei luni. În cazul încalcarilor grave ale legii audiviozualului, tot conform propunerii comisiei, va putea fi redus la jumatate termenul de valabilitate a licentei audiovizuale. Înjumatatirea valabilitatii licentei va putea fi repetata în cazul în care radiodifuzorul încalca din nou legea.

 

Vicepresedintele CNA, Attila Gasparik, a declarat ca este "prea mult sa suspenzi activitatea unui post pentru timp de trei zile". "Ar fi trebuit sa înceapa de la 20 de minute sau jumatate de ora. O zi de emisie a unui post de televiziune costa în medie 70.000 de dolari. Televiziunile ar avea imens de suferit. Practic pot sa-si închida portile sau sa recurga la activitati ilegale", a declarat Attila Gasparik. Vicepresedintele CNA a precizat ca, dupa cum îi cunoaste pe colegii lui din Consiliu, "acestia nu vor aplica vreodata decizia de suspendare a licentei pentru trei zile". "Amenda era un mecanism destul de bun. Trebuie sa ne uitam si la problemele titularilor de licente daca vrem ca ei sa nu dispara".

 

La propunerea presedintelui CNA Ralu Filip, Comisia de Cultura a aprobat si situatiile în care licenta audiovizuala poate fi retrasa. Acest lucru poate fi posibil în cazul incitarii la antisemitism, discriminare religioasa sau sexuala, încalcarea grava si repetata a dreptului la propria imagine si nerespectarea prezumtiei de nevinovatie, incitarea la dezordinea sociala, nerespectarea protectiei minorilor si motive care ar putea afecta sigurantei nationale.

Propunerea PRM de modificare a modului de alegere a membrilor CNA a fost respinsa de deputatii din comisie, în timp ce propunerile CNA vor fi discutate în sedinta de joi. Printre propunerile Consiliului se numara câteva precizari terminologice ce trebuie sa fie conforme cu observatiile facute, în acest sens, de Comisia Europeana.

 

"Noi am solicitat strict introducerea unei anumite terminologii astfel încât sa fie preluate toate observatiile si sa se modifice legea în sensul sugerat de expertii CE", a afirmat Ralu Filip. Printre propunerile CNA mai figureaza precizarea faptului ca la Monitorul Oficial nu vor mai fi trimise decât deciziile de reglementare a activitatii în domeniu. În ceea ce priveste termenul de 15 zile pus la dispozitia unui radiodifuzor pentru a contesta o decizie a CNA, acesta nu suspenda respectiva sanctiune, în acest interval, unica autoritate care poate decide suspendarea fiind instanta. Tot printre propunerile ramase în discutie se afla si schimbarea regimului piraterie audiovizuale din infractiune în contraventie, pentru a se evita parcursul dificil pe care-l presupune stabilirea comiterii infractiunii si sanctionarea ei.

 

Membrii CNA vor avea, joi, o noua înfatisare la Comisia de Cultura, Arta si Mijloace de Informare a Camerei Deputatilor. Pentru ca propunerile de modificari sa intre în vigoare, acestea trebuie sa fie votate, în plen, de Parlamentul României.

Data publicării: 19 februarie 2003
tipăreşterecomandă

Citeşte:

Discovery si molimile

Vernisaj la Galeria H’ART - F.A.Q. about Steve the Great

Nestle isi consolideaza contul media pentru Statele Unite

test cover


Copyright © 2004 Imagoo. Toate drepturile rezervate.

Powered by