nu-i aşa că te preocupă imaginea?

februarie

CNA-RESTRICTII-PUBLICITATE

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a discutat si revizuit, în sedinta de marti, Decizia nr. 15/2003 referitoare la retransmisia serviciilor de programe pe teritoriul României. CNA a decis, astfel, eliminarea articolului care restrictiona pauzele de publicitate, în limba româna si destinate pietei românesti, la 4 minute pe parcursul unei ore date. Astfel, posturile precum Discovery sau Fox Kids, care contin programe de publicitate dedicate publicului din România, vor putea difuza reclame, respectând legislatia româna. Potrivit Legii audiovizualului 504/2002, radiodifuzorii, mai putin serviciul public de radio si televiziune, pot difuza 12 minute de publicitate pe parcursul unei ore date.

 

Totodata, programele retransmise vor fi obligate sa respecte legislatia secundara (deciziile emise de CNA) cum ar fi Decizia privind protectia minorilor (78/2002), privind deminitatea umana (80/2002) sau Decizia cu privire la unele reguli ale publicitatii si teleshoppingului (22/2003), publicata în Monitorul oficial la 13 februarie 2003.

Decizia nr. 15 revizuita urmeaza a fi transmisa Comisiei Europene pentru a se stabili daca este în concordanta cu Directiva Televiziunea fara Frontiere.

 

Tot în sedinta de marti, membrii CNA au dezbatut un proiect de decizie cu privire la publicitatea politica si publicitatea referitoare la exercitarea unor profesii. Discutiile pe marginea acestei decizii vor continua.

Data publicării: 18 februarie 2003
tipăreşterecomandă

Citeşte:


Copyright © 2004 Imagoo. Toate drepturile rezervate.

Powered by