Maine apare “Academia Catavencu”, iar mai jos aveti principalele tituri.
Realizarile Guvernului Nastase inca mai au ecou:
„Am dovedit ca pot organiza o ferma, celebra, de altfel“
Dupa ce n-a iesit presedinte, Adrian Nastase se pregateste sa iasa si el cumva. Adica sa iasa, usor-usor, din primul rand al politicii. Gura nu-i mai tace, dar nici Bunicuta nu-l mai place. Cel care pana nu de mult punea pumnul in gura presei a mangaiat acum crestetul lui Eugen Istodor si a raspuns calm la intrebarile reporterului nostru – inclusiv la celebra intrebare „Sunteti prost, domnule Nastase?“. Raspunsul, doar in interviul lui Istodor.
Cine-mi este care-mi este
Marian Vanghelie, candidatul Partidului Social Rau-famat
Stiti de ce candideaza Marian Vanghelie in primul si-n primul rand la Primaria Capitalei? Pentru ca nu trebuie sa numere el voturile. Dar de ce l-au pus PSD-istii sa candideze, ei de ce nu se tem? In primul rind, pentru ca nu-i sperie numaratoarea – cei mai multi dintre ei au numarat si mai mult de un milion, si nu de voturi, ci de para. In al doilea rand, ei spera ca Marean va lua 500.000 de voturi cu ajutorul interlopilor, asa cum a luat si la localele trecute. Despre acest al doilea rand va poftim sa cititi in „Chix“-ul nostru.
Denigrarea ministrei Macovei de la cap s-a cam imputit
Despre tatal ministrei Monica Macovei s-au spus in ultimele zile vrute si nevrute – dar mai mult nevrute. Cel care le-a zis n-a vrut de fapt sa le zica, si avem in acest sens dovezi medicale. Deschideti documentele atasate, inclusiv facsimilul, si, pentru lamuriri si interpretari, sunati-va medicul de familie.
Ce sampon frumos aveti, doamna!
Dan Chisu nu mai e singur la dus. E cu-n prosop si-o tipa
Poate va aduceti aminte de reclama aia in care intra o tipa in biroul unui papagal in costum, iar ea-l intreaba insistent daca observa ceva schimbat la ea si el, saracul, se uita disperat in poza, se holbeaza deznadajduit la femeie, intra in panica, se stramba tot din cauza concentrarii, pentru ca, in cele din urma, sa intre secretara si, dupa numai trei secunde, sa zica „Ce cercei frumosi aveti, doamna! Sunt noi?“. Hai sa va dam un raspuns: da, sunt noi! Si cel mai probabil sunt cumparati de Dan Chisu, ca asa se intampla cind iti iei iubita model.
Aurul, petrolul si ardelenii Tender, Talpes si Timis
Despre aceste 5 elemente mai mult sau mai putin chimice este vorba in ancheta noastra din pagina a 3-a. Pe scurt si in esenta, despre cum incearca Ovidiu Tender sa-si negocieze viitorul, care nu-i suna deloc bine. Ba nici macar nu-i suna, ci mai degraba ii zdrangane. Daca ii zdrangane a metale nepretioase de pus la maini, decideti singuri.
Afaceri in suc propriu de la Romsilva
Cine intra zilele astea prin sediile Romsilva de la Directiile Judetene nu o sa-si creada ochilor: pe holuri, pe mese, pe dupa usi, ba chiar si pe la weceuri numai si numai sticle de suc Prigat. Dar pe care scrie Silvafruct. Poate nu stiti, dar Romsilva a vrut sa intre in afaceri cu sucuri. Si asta a si facut. A intrat in afaceri cu sucuri si a copiat sticla Prigat. Amenintata de avocati, Romsilva nu-si poate vinde acum sucurile – tot ce poate face cu ele este sa se spele pe cap. Sau mai bine pe creier, ca sa uite de paguba de doua milioane de euro pe care a facut-o pe banii statului.
Mi-am pregatit un pat la noi in celula
„Onorata instanta, am auzit ca in lipsa mea tapetul de matase din celula a facut igrasie, gardienii au scrijelit lambriurile de mahon, mi-au incurcat ordinea canalelor porno de pe DVD.“ Puteti citi intreaga cerere facuta de Miron Cozma pentru mutarea lui inapoi la Rahova, doar in senzationalele si aberantele pagini ale Academiei Catavencu.
“Mandat de lectura”
Aceasta este o carte a lui Eugen Istodor. Scoasa la Editura Polirom. Istodor a stat doi ani in Penitenciarul Rahova. A stat de vorba cu puşcariaşii pe viaţa. "Vietasii de pe Rahova" este despre puscaria pe care o fac criminalii. Lectura pe viaţa!
Lansarea cartii va avea loc marţi, 22 martie, la ora 12.00, la Penitenciarul de maxima siguranţa Rahova.
Intrarea conform normelor de detentie. Eliberarea la cerere.