nu-i aşa că te preocupă imaginea?

Info

CNA a dispus întreruperea emisiei Prima TV pentru 10 minute

CNA a decis în şedinţa publică din 15 aprilie 2004 întreruperea programului Prima TV timp de 10 minute în prime time, pentru prezentarea repetată a unui act sexual în cadrul emisiunii Big Brother.

Decizia a fost votată în urma vizionării casetei martor, luîndu-se în considerare faptul că imaginile difuzate au fost transmise pe un program liber la retransmisie. De asemenea, în acordarea sancţiunii s-a ţinut seama şi de faptul că evenimentul din casa Big Brother a fost prezentat în deschiderea principalului jurnalul de ştiri al Prima TV.

În timpul celor 10 minute, postul va fi obligat să afişeze pe ecran textul sancţiunii primite.

Membrii CNA au supus la vot două propuneri pentru sancţionarea programului Prima TV: întreruperea emisiei pentru 10 minute şi o amendă de 500 de milioane de lei, prima dintre ele întrunind şapte voturi pentru.

S-a menţionat că Prima TV cîştigă 500 de milioane de lei din 2 minute de publicitate.

Data publicării: 16 aprilie 2004 | 11:50
tipăreşterecomandă

Citeşte:


Copyright © 2004 Imagoo. Toate drepturile rezervate.

Powered by Avandor Content Server