Crema antirid sau crema care intinde pielea ... Mi-a ramas in minte figura mereu tanara a domnisoarei-doamnei Nivea". Oare de ce nu as putea sa o folosesc si eu (ca barbat si posesor al unor prime riduri) ? Nu este dificil sa vinzi tinerete perpetua, chiar in varianta de compromis "piele fara batranete si ten fara de moarte". Spun aceasta nu doar din perspectiva nevoii fiecaruia dintre noi de a ramane in afara timpului ci si pentru ca tenul si pielea noastra, cea de toate zilele, joaca un rol important in senzatia identitatii, a lui eu sunt.
Nu este dificil sa vinzi orice ne da iluzia tineretii, intrucat atunci cand incerc sa gandesc imbatranirea realizez ca (mi-)o reprezint undeva intr-o zona a departarilor. Chiar privita de la distanta orizontului, batranetea, gandul despre imbatranire, ma pun intr-un dur si direct raport cu ideea de limita, mai precis cu limitele mele. Cu limita timpului si a spatiului care se reunesc in gestiunea ireversibila a corpului si a tegumentelor. A tegumentelor fiecaruia dintre noi si oricum, simt nevoia sa adaug, (inca) nu (vizibil) ale meu. Atunci cum pot gandi a priori imbatranirea si ceea tot ceea ce este consecutiv imbatranirii ? Primul lucru la care ma gandesc este un refuz. Refuz sa gandesc imbatranirea si ... moartea (rezervandu-mi dura obligatie de a le trai). in consecinta, voi incerca sa ma refugiez si intr-un discurs "savant" pornind de la "nevoia de Nivea visage", discurs cat mai lipsit de afect, semn al unei nevoi compensatorii de atotputernicie a minima, exersata in spatiul cuvantului.
Imbatranirea inseamna nu atat limita unui corp care incepe sa "doara" prin semne de uzare si ne-putere ci reactia privind schimbarea propriului corp. Imbatranirea, la nivel psihic, ar putea ramane fictiune daca nu ar fi semnalata de numeroase "oglinzi". La nivelul psihismului profund timpul si spatiul nu au valoare, si nici imbatranirea. Exista un loc psihic de unde origineaza basmul, un loc al tineretii fara batranete si al vietii fara de moarte - mai recent i s-a spus inconstient. Acest loc, inconstientul fiecaruia, sustine vanzarea de crema antirid. Putem crede atunci ca orice cumparator al acestui produs este inconstient ... intr-o anumita masura da: daca exista un paradox al trairii imbatranirii, acesta se constituie la confluenta dintre zona psihica supusa timpului (adica eu care scriu si tu care citesti - asa cum ne percepem acum) si cea aflata in afara timpului (responsabila cu dorinta de a nu imbatrani, inconstientul). Imbatranirea inseamna schimbare nedorita a corpului si a tenului si are drept consecinta dorinta de ne-schimbare si acrosarea intr-un timp stagnant - timpul cremei antirid. imbatranim cu masura nevoii de a ramane undeva devreme, intr-un timp care curge inca spre viata si nu acolo, tarziu, intr-un timp care invita spre nimic.
Care ar fi "efectele secundare" ale nevoii de a cumpara si folosi crema cu pricina ? Ne-dorinta de schimbare (a corpului si tenului) se opune in fapt vietii, trairii momentului - a tenului nostru de toate zilele - asa cum este. Dar cum sa fim de acord cu un ten zbarcit ? Vitalitatea poate fi inteleasa numai in raport cu lipsa vitalitatii, cu moartea; tenul neted, numai in raport cu cel zbarcit. Orice refugiu in unilateralitate este un semn de "barbarie". Barbari sau nu, printr-o nevoie venita din profunzimile noastre, ne refugiem in vitalitate si in nevoia de crema Nivea. Care ar fi solutia ? Este paradoxala, ar periclita vanzarile de crema antirid si impinge la limita capacitatea noastra de a accepta: pentru a alege viata si a ne trai corpul si tenul, asa cum sunt, cea de a doua parte a vietii ar trebui considerata ca o meditatie despre Comment peut-on être mort ? - intrebare indicativa pentru stranietatea celuilalt (posibil mort) din noi. Dar despre ce gen de "posibil mort" vorbesc ? Ceea ce in timpurile actuale se numeste psihoterapie si a mobilizat sau doar mobilat preocupari vechi s-a construit pe nevoia de schimbare. Pentru psihoterapeut ceea ce conteaza, in perspectiva schimbarii, nu este imbatranirea fizica ci cea psihica. Dincolo de "diferitele varste" ale noastre si in special dincolo de cea a corpului, pe psihoterapeut il intereseaza varsta nevrozei. Din acest punct de vedere imbatranirea incepe uneori nu mult dupa nastere. Traumatismul, prea-plinul de afecte la care suntem de regula supusi, ne face sa ne oprim din normala ocupatie de a trai obligandu-ne sa ne petrecem viata in incercari de repetitie si restaurare a momentelor dureroase din trecut.
Suntem cu atat mai batrani psihic cu cat traumele ne fascineaza mai mult - morbida fascinatie... . Si, in general, nimeni nu este exclus de la aceasta. Poate ca aici este spatiul de reprezentare pe care se sprijina ideea de imbatranire - eu (tanar) gandesc batranetea fizica (fictiva inca) prin intermediul imbatranirii mele psihice. Pierdut undeva prin inceputul timpului meu psihic, batran interior (incremenit in timpul nevrotic al dorintelor care nu-mi apartin), pot simti stagnarea batranetii psihice si, de aceea, refuz sa gandesc batranetea fizica - stiu ce inseamna cea psihica - si imi este de ajuns. Am cel mai bun temei pentru aceasta. il enunt sub forma unei intrebari (mai curand strigat): Unde este viata mea ? Viata in care sa pot trai, sa pot schimba, sa pot simti. Dureroasa intrebare dar si mai dureroasa constatare! Vreau o solutie, nu accept limitele, nu in acest fel ! Aparent sunt doua solutii: sau cumpar crema Nivea care ma indeparteaza de batranetea fizica sau caut o psihoterapie. Daca in privinta primei solutii este simplu, mai ales ca am vazut clipul, in privinta celeilalte solutii este dificil. Dubii, ezitari, reveniri si in cele din urma relatia cu psihoterapeutul: confruntarea cu timpurile revolute, cu limita, cu mine... . Apoi senzatia de viata picurata cu o masura mai mare sau mai mica, uneori prea mica, din perfuzia amintirilor retraite. "Nascut a doua oara, din parinte psihoterapeut", scos din batranetea interioara si readus in timpul actual, real, al vietii, pot sa imi reprezint batranetea. Si daca mai doresc sa cumpar crema antirid o fac in cunostinta de cauza - adica a faptului ca timpul oricum trece si merita trait nu doar la nivelul unui ten neted ci si la nivelul profund al unei vieti atat netede cat si ridate.
Trebuie sa iesi din locul unde timpul nu curge - din locul cremei Nivea - pentru a putea "duce" timpul care curge. Din nou paradoxal, "blanda" realitate este locusul psihologic al permanentei, al vietii fara de moarte. Dar ce greu se evadeaza din pacla fantasmatica a stilului nevrotic "de viata" si se ajunge la realitate... In "linistea" realitatii obtinute cu pretul confruntarii cu tine insuti (din nou promo psihoterapie!), batranetea si imbatranirea devin posibile. Angoasa produsa de imbatranirea psihica nu se mai acroseaza incapatanat de reprezentarea imbatranirii fizice, facand-o de nesuportat, de neacceptat. Mai mult, schimbarea este posibila, tenul tau capata dreptul de a fi atat neted cat si ridat. Poti imbatrani pentru ca poti trai.
Citesc ceea ce am scris si constat ca nu m-am refugiat intr-un discurs "savant"; afectul acopera textul si este un semn bun: alter-nativa mea nu consta atat in a gandi imbatranirea, ci in special in cum se poate "trai" batranetea, tenul ridat, poate viata. Complicate si depresive idei, cum sa le pot face fata altfel decat folosind Nivea visage ?
