Graffiti BBDO semneaza noua promotie Elite, intitulata “Descopera bucuria de a trai!”.
Mergand pe sloganul companiei Elite Romania – “Bucura-te de viata!” – noua campanie promotionala dezvolta intr-o maniera inedita atat sintagma mentionata, cat si ideea de descoperire a elementelor fundamentale: apa, aer, pamant si foc. “Descopera bucuria de a trai” urmeaza initiativa de anul trecut – aceea de a oferi 2 premii mari constand in cate o casa de 40.000 de dolari, la care se adauga 500 de aparate electrocasnice si 200.000 de pachete de cafea Selected.
Promotia se desfasoara in perioada 1 octombrie 2004 – 1 martie 2005 si la ea participa produsele cafea macinata - in variantele Elita Traditional (100 g si 250 g), Elita Filter (250 g), Selected (100 g, 250 g), Fort (100 g si 250 g), After Dinner (100 g si 250 g) - si cafea instant in variantele Elita (50 g, 100 g si 200 g) si Selected (50 g si 100 g), toate aceastea usor de recunoscut datorita insemnelor de pe pachete promotionale.
Promotia are la baza trei mecanisme diferite:
castig prin tragere la sorti (simbolul unei case cu textul “Descopera bucuria de a trai!” este trimis la adresa C.P.6 – O.P.6);
castig pe loc prin colectarea a 2 simboluri: “Bucuria de a trai” impreuna cu unul dintre simbolurile “apa”, “aer”, “foc” si “pamant”, trimise la adresa mentionata;
castig pe loc – in situatia in care este gasit simbolul unei cesti de cafea. Toate simbolurile mentionate sunt marcate pe interiorul ambalajelor, in cazul cafelei, si pe banuti speciali inserati in cafea, in cazul cafelei instant.
Tragerile la sorti ale celor 2 case de 40 000 de dolari vor avea loc in noiembrie 2004 si in ianuarie 2005.
Promotia “Descopera bucuria de a trai!” este sustinuta prin materiale specifice amplasate la punctele de vanzare si prin 2 spoturi TV intitulate “Casa” si “Elementele”. Spoturile vor rula pe principalele canale TV nationale, in variante de 45, 30 si de 15 secunde.
Spoturile au fost filmate in Residential Park Baneasa Butterfly, pe parcursul a 2 zile de filmare. Atat regizorul - Andre Ovredal – cat si DOP-ul - Nils Petter Midtun - sunt din Norvegia, casa de productie fiind Multimedia Est. Muzica din spoturi este originala, semnata de Kemper Music.
Misiunea celor 2 protagonisti - Ana Barbu si Cristian Popa - a fost cat se poate de usoara. Tot ce au avut de facut a fost sa se harjoneasca si sa se bata cu perne (in |ncalzire). Dupa care, sa sara de la balcon (ea), sa inunde/dea foc casei si sa se intoxice cu fum (el). Oricine vede spoturile nu poate fi decat de acord: misiunea a fost indeplinita.
Echipa care a contribuit la realizarea acestei campanii a fost formata din:
Graffiti BBDO: Adrian Preda –Director de Creatie, Roxana Panaitescu - Copywriter, Cristina Panaitescu – Art Director, Sorin Psatta – Strategy & Research Director, Anca Iulia Calin – Strategic Planner, Eugen Stanescu – Audio/Video Production Manager, Camelia Dragne – DTP Designer, Madalina Corneanu – Print Production Manager, Catalina Cernica – Client Service Director, Diana Varabiescu – Account Manager;
Elite Romania: Dorina Pistrila – Senior Brand Manager R&G, Alina Bostan – Marketing Assistant R&G , Mihai Pogorevici – Marketing Director.