Pentru profesionistii din industria tipografica precum si pentru oamenii de creatie din publicitate, lansarea unui nou brand de hartie reprezinta mai mult decat un eveniment monden. Cu fiecare nou produs pe care furnizorii de hartie il aduc pe piata se largeste si spectrul de optiuni pe care il au la dispozitie cand aleg un suport grafic destinat tiparirii.
"Zanders Chromolux este destinat aplicatiilor din domeniul ambalajelor, in special cele din segmentul produselor premium si de lux, precum si aplicatiilor de graphic design. Calitatea deosebita oferita de Chromolux il pozitioneaza ca fiind preferatul producatorilor europeni in alegerea hartiei pentru etichete de bauturi cum ar fi sampanie, whisky etc. si a cartonului pentru ambalaje de parfum, produse cosmetice, tigari, ciocolata etc." ne spune Mihaela Amzar, Director de Marketing al Map Merchant Romania.
Un detaliu important despre Zanders l-am primit de la domnul Adrian Marasescu, Directorul General al companiei Map. "Este o alegere de incredere deoarece, cand spunem Zanders, avem in fata istoria unui producator a carui experienta in arta fabricarii hartiei se intinde pe 175 de ani. In al doilea rand, din ianuarie 2001 Zanders a devenit parte a grupului M-real, al doilea producator mondial de hartie si lider de piata in Europa pe segmentul hartiilor cretate si necretate de calitate. Acest lucru ne permite sa oferim un suport deosebit de puternic atat prin cantitatea si calitatea produselor dar si prin experienta unei retele mondiale." Si, in incheiere, trebuia sa aflam cate ceva si despre relatia dintre acest tip de hartie si industria de publicitate. "Zanders Chromolux este un produs special, cu look deosebit, fiind cast coated - superlucios.
Decizia lansarii acestui brand pe piata locala a fost luata ca urmare a evolutiei pozitive a pietei de etichete si ambalaje, dar nu in ultimul rand, ca rezultat al cresterii calitatii grafice, care devine din ce in ce mai sofisticata. Este evident ca meritul principal il au agentiile de publicitate si birourile de design care au un rol de educatori ai pietei insa trebuie sa mentionam si meritul tipografiilor comerciale care au capacitatea si experienta necesara pentru a produce lucrari cu grad de complexitate foarte ridicata.
Pentru anul viitor pregatim o serie de lansari a unor branduri de hartii si cartoane speciale din categoria premium care se adreseaza in primul rand agentiilor de publicitate. Dar asta va fi o surpriza..." a adaugat Mihaela Amzar. La mai multe, adaugam si noi...