Caroli si Saatchi & Saatchi pun mezeluri pe masa nuntasilor
Caroli impreuna cu Saatchi & Saatchi au lansat de curand noua campanie de imagine a mezelurilor Caroli. Dupa doua luni de la castigarea licitatiei, dezvoltarea si testarea creatiei s-a finalizat cu noua campanie de imagine reprezentata intr-o prima faza de spotul TV - "Rasplata".

 

Reclama TV are ca punct de plecare obiceiul intalnit la mai toate nuntile romanesti: furatul miresei. Traditia spune ca mirele (sau nasul) trebuie sa fie pregatit cu bauturi fine pentru a-si rascumpara aleasa inimii. Hazul spotului Caroli vine din preferinta inedita a rapitorului pentru mezelurile apetisante prezente din belsug pe mesele nuntasilor.

Comunicarea a tinut cont de personalitatea marcii: sociabila, extrovertita, isteata, cu umor,  iar executia a ilustrat pofta nestavilita pentru mezelurile Caroli in doua momente – prin personajul pofticios, rapitorul miresei, caruia ii lasa gura apa la vederea apetisantelor produse si in final, cand mirele nu e pregatit sa renunte la bunatatile Caroli, il invita pe rapitor sa se alature petrecerii. Campania foloseste aceeasi semnatura deja consacrata anul trecut: “Caroli. Iti lasa gura apa!”

 

Locatia aleasa de catre echipa de filmare a fost complexul Lebada – ambianta perfecta pentru o nunta in spatiu verde. Filmarile au durat doua zile-lumina si nu au fost lipsite de suspans, datorita schimbarii dramatice de vreme de la o zi la alta. Spotul a fost produs de casa de productie Multimedia Est, impreuna cu regizorul Jose Maria de Orbe. Coloana sonora originala a fost compusa de Kemper Music.

Echipa implicata: Caroli - Khaled El Solh – General Manager, Mugur Nicolae – Marketing Manager si Adriana Biliboaca – Brand Manager;  Saatchi & Saatchi: Cristina Oanta - Client Service Director, Alina Damaschin -Account Director, Andreea Zidaru – Account Supervisor; Sorina Pentilescu – Senior Copywriter, Andrei Iovita – Senior Art Director; Viorica Capdefier – Producator.