De ce creativii romani nu isi fac sindicat. Deocamdata.
In cel mai spectaculos moment al Ad’Orului, Lucian Georgescu, instiga, argumentand in acelasi registru pitoresc propriu discursului sau, la organizarea creativilor romani intr-un sindicat pentru  apararea intereselor breselei.

Principalul motiv prezentat de Lucian Georgescu era lipsa de siguranta a creativilor, dupa ce talentul si ideile lor aducatoare de profit patronilor si scoase pe banda rulanta a industriei se vor fi epuizat. Sau, altfel spus, sindicatul ar proteja respingerea/uitarea creatorilor de publicitate de catre patronii lor, dupa ce cei dintai isi vor fi consumat talentul si sanatatea in acest mediu extrem de solicitant (chiar daca deseori placut!).

 

Propunerea-semnal a patronului si directorul de creatie de la gav/balkanski a fost, din pacate, perceputa ca pe o exotica iesire la rampa, prilej de relaxare – pentru unii, sau profunzimi existentiale pasagere – pentru prea putini. E adevarat ca si “seminarul” lui a solicitat din plin audienta prin  segmentarea discursului, cu ruperi de ritm si de subiect, cu reveniri neasteptate si aplaudabile, chiar cu negarea propriului act desfasurat acolo in care era singurul actor, insa multi s-au simtit participanti la un dus rece cu gel frumos mirositor, dupa care au plecat, molateci, sa isi faca unul caldut.

 

Creativii romani din publicitatea romaneasca a momentului nu isi vor face sindicat.

 

Majoritatea lor a fost formata cultural si psihologic pana in ’90, iar asta motiveaza limpede structura lor umanista, autosuficienta artistilor (cu sau fara ghilimele), aprecierea si increderea in efortul individual, revolta impotriva inregimentarilor, etc. Reusita lor in penetrarea sistemul aparent inchis al publicitatii le-a confirmat talentul, asa ca de ce si-ar face griji pentru ziua de maine? Unii au avut talent si au intrat, altii au fost oportunisti (nepeiorativ: au prins momentul oportun) si au patruns si ei. Primii continua seria reusitelor si azi, ceilalti traiesc de pe urma primelor si vechilor succese, fara a mai fi in stare sa mai scoata ceva de valoare, dar sunt inca acceptati de industrie macar pentru experinta lor. Cu siguranta, sosirea noii generatii de creativi ii va elimina pe oportunistii de ieri, azi doar niste exponate de muzeu.

 

Talentele cu capul pe umeri, dupa cateva sute de nopti tarate prin agentiile carora le-a dedicat tot suflul lor creativ si care au sfarsit prin a-i trata cu nesimtirea deja celebra tipica patronilor aberanti si lipsiti de cel mai elementar bun-simt, si-au pornit propria afacere si nu le merge chiar rau. Acum sa nu se inteleaga cumva ca toti care si-au facut propriile agentii dau pe afara de talent, va rog!

 

Bun! Deci creativii talentati, manati in lupta de confirmarea ideilor lor, nu au de ce sa se gandeasca la o eventuala inscriere intr-o asociatie care sa le apere drepturile in fata angajatorului.

 

Pe de alta parte, nici “oportunistul” nu isi face griji, pentru ca, lipsit de scrupule sau neadaptat perpetuu si penibil, a reusit sa zboare dintr-o agentie in alta pana acum, impresionand mai mult sau mai putin cu vechile si batranele-i lucrari de la inceputuri. In plus, oportunist, descurcaret cum s-ar zice, va prinde din zbor la timp si posturi care sar dincolo de zona creativitatii publicitare. Bravo lui, dar pana cand?… ?

 

Generatia ’90 din publicitate nu va gandi la protectia prin sindicat, fiindca intreaga lor mentalitate si experienta e departe de aceasta idee. Ei sunt luptatorii si orgoliosii (in sens pozitv)  prin excelenta. Ca sa nu mai intru acum si pe taramul luptelor duse subteran sau al injuriilor grosolane schimbate cu marinimie intre unii dintre ei. Creativitatea nu este, sa fim seriosi,  deloc o conditie a comportamentului civilizat sau a respectului fata de partenerul de controversa.

 

Creativii sositi in anii din urma nu sunt nici ei prea departe de aceeasi reactie, cu atat mai mult cu cat acestia urmeaza modelele predecesorilor, cu bune si rele.

Abia dupa ce publicitatea de la noi va beneficia de suflul unor oameni care s-au nascut cu publicitatea sub biberon, la scoala s-au bucurat SI de lectiile unor personaje cu EXPERINETA IN PUBLICITATEA APLICATA, nu ale unor teoreticieni precum cei de azi, dupa ce acesti oameni vor veni cu convingerea ca publicitatea este inainte de toate o industrie, care lasa – iata! - totusi portile tot mai larg deschise si artei, dupa ce vor intelege cat de mare este consumul psihic aici si cat de repede pot deveni niste “fosti buni creativi”, abia atunci nevoia unui sindicat al creativilor, al publicitarilor in general, se va face simtita cu adevarat.

 

Pana atunci sa salutam atentionarea asupra acestui aspect venita din partea lui Lucian Georgescu si, mai ales, felului in care a facut-o, sa ne amintim de propunerea lansata creativilor de a face sindicat acum vreo 2 ani si ceva de o persoana bine intentionata, propunere care a fost primita atunci cu aplauze si zambate, ambele ironice.

 

La treaba, tovarasi! Maine e o noua zi de munca… la Creatie.