Premiul National German de Imagine 2004 este castigat de un roman!

Paraiso este unul dintre filmele care merita a fi pomenite, dintre cele prezente anul acesta la Festivalul International de Film Transilvania (Cluj, 28 mai – 6 iunie 2004). Filmul are ca realizatori un cuplu de romani –Alina Teodorescu si Sorin Dragoi – si este filmat in Cuba in anul 2002.

Lansat pe piata anul acesta, Paraiso a fost prezent la importante Festivaluri de Film, inclusiv la Cannes 2004. Pe 23 iunie, Paraiso si unul dintre realizatorii sái, Sorin Dragoi, a primit Premiul National de Imagine German 2004, dintr-o selectie de 400 de filme.

 

Premiul National de Imagine a fost decernat pentru a 14-a oara  in Koln si este cea mai importanta distinctie pentru imagine si montaj din Germania.

 

Alina Teodorescu (regizor, producator si scenarist) si Sorin Dragoi (scenarist, producator si operator) au plecat din Romania in 1990, pe cand erau studenti in ultimul an la IATC si s-au stabilit in Germania, la Munchen, unde au absolvit Scoala de Film si Televiziune HFF. Alina Teodorescu si Sorin Dragoi au impreuna o casa de productie de film (TEO-FILM), si au realizat o serie de documentare, castigatoare a multe premii.

 

Paraiso este un film fascinant despre viata de zi cu zi din Guantanamo, un oras sarac din Cuba, loc unde nu se intampla niciodata nimic. In spatele acestui nimic insa, viata pulseaza in ritmuri de salsa, in iubire, in muzica, intr-o filosofie de viata cuceritor de simpla. Paraiso creeaza din mai multe fire ale povestirii  atat o imagine impresionanta si emotionala, cat si imaginea luptei dure a vietii cotidiene cubaneze. A rezultat un portret al unei societati  care este determinata - in pofida fricii existentiale - de dragoste si energie pozitiva.