Cea mai inalta pozitie de pana acum pentru Toyota in studiul ADAC AutoMarxX 2004
Toyota face un salt impresionant de pe pozitia 5 pe pozitia 3 conform sondajului efectuat in Germania in luna iunie 2004 de ADAC AutoMarxX. Producatorul japonez reprezinta primul care nu este de origine germana si care a atins o pozitie atat de inalta in rapoartele ADAC AutoMarxX.

Cel mai competent studiu al sectorului automobilistic de pana acum descrie Toyota ca fiind “senzationala” si o pozitioneaza pe locul 3, realizandu-se un salt remarcabil de pe locul 5 detinut in editia precedenta.

 

Sondajele ADAC AutoMarxX isi propun sa analizeze imaginea marcii, performantele inregistrate in vanzari, satisfactia consumatorilor, calitatea autovehiculelor, tehnologia si inovatia, si multe alte criterii.

 

Ultimul studiu, lansat in decembrie 2003, a aratat cum Toyota a devansat Volkswagen, ajungand astfel pe pozitia 5. Sase luni mai tarziu, Toyota devansase atat Porsche, cat si Audi, ajungand pe pozitia a treia, imediat in urma BMW si Mercedes-Benz fiind pentru prima data cand un producator care nu este de origine germana s-a clasat in primele trei pozitii ale acestui studiu.

 

Eforturile sustinute sunt rasplatite

 

Pozitionarea pe locul 3 in cadrul ultimului studiu ADAC AutoMarxX reprezinta o realizare importanta pentru Toyota si o rasplata pentru eforturile sustinute depuse in domenii-cheie. Toyota continua sa domine in ceea ce priveste satisfactia consumatorilor, potrivit studiilor realizate de revista ADAC – Motorwelt.

 

Toyota este lider in ceea ce priveste tehnologia si este, de asemenea, numarul 1 din punct de vedere al ascensiunii marcii, conform unui panel reprezentativ de experti din domeniul automobilistic.

 

De asemenea, au fost inregistrate imbunatatiri semnificative la nivelul a patru domenii importante: sumele alocate de catre Toyota pentru publicitate, vanzarile inregistrate pe teritoriul Germaniei, calitatea produselor in general si puterea economica constanta a companiei.

 

Cel mai complet studiu automobilistic din Germania

 

Studiul AutoMarxX, realizat de catre clubul auto german ADAC si publicat in revista acestuia, ADAC-Motorwelt, este cel mai complet studiu automobilistic din Germania. La fiecare sase luni, diverse informatii din industria auto sunt adunate si evaluate de catre Center for Automotive Research (CAR) din partea ADAC in cadrul Advanced Techical College din Gelsenkirchen, Germania.

 

ADAC nu numai ca supravegheaza direct raspunsurile a mii de soferi germani, dar si analizeaza peste 500 000 defectiuni, in vederea evaluarii fiabilitatatii si realizeaza cele mai importante rechemari la uzine a modelelor pentru a monitoriza calitatea asamblarii.

De asemenea sunt urmarite 6 000 de tranzactii individuale ale modelelor pentru a analiza valorile reziduale reale, precum si numeroase alte informatii importante pentru a putea prezenta pe larg calitatea si imaginea fiecarui producator auto important prezent pe piata germana.