nu-i aşa că te preocupă imaginea?

Comunicate

Electrolux aniverseaza 85 de ani de inovatii

Anul acesta Grupul Electrolux aniverseaza 85 de ani de existenta, marcand o indelungata istorie de inovatii tehnice. Electrolux este in prezent lider mondial in producerea de aparate electrocasnice pentru bucatarie, pentru curatat si pentru gradina si padure. Compania a fost infiintata pe 29 August 1919 si a avut dintotdeauna misiunea de a face viata mai usoara pentru consumatori.

 

In pregatirea evenimentului de aniversare, Electrolux a organizat in Romania un concurs de aparate vechi. Astfel, posesorii celor mai vechi aparate marca Electrolux au fost invitati sa trimita companiei pozele aparatelor respective si anii de fabricatie. Castigatorii, posesorul unui aspirator din anii 1920-1930 si cel al unei masini de spalat vase din anii 1980, au primit in schimb aparate din noua gama Electrolux. Premierea lor a avut loc in cadrul unui eveniment desfasurat la Casa Doina, in data de 22 iulie, in prezenta reprezentantilor presei si a partenerilor de afaceri ai companiei Electrolux.

Vedetele aniversarii au fost atat veteranii Electrolux, aspiratorul Model V fabricat in perioada interbelica si masina de spalat vase din anii ’80, cat si cele mai noi inovatii de la Electrolux – Trilobite si Screenfridge, impreuna cu gama curenta de aparate Electrolux.

 

2004 - anul consumatorului pentru Electrolux

 

La nivel international, Electrolux va marca cel de-al 85-lea an de existenta printr-o serie de proiecte ce vizeaza orientarea design-ului si tehnologiei spre satisfacerea nevoilor consumatorilor. In plus fata de anticiparea tendintelor viitoare, Electrolux va lansa in acest an aparate inteligente pentru a raspunde nevoii oamenilor de a se adapta la un stil de viata din ce in ce mai dinamic. Un exemplu este intentia companiei de a lansa noi modele de masini de spalat, concepute special pentru spatii mici. Compania anunta, de asemenea, noi tehnologii in domeniul masinilor de spalat vase si al frigiderelor.

 

Tot in 2004, Electrolux promite sa lanseze produse cu un design nou si provocator si concepte noi. Desi compania se va axa pe concepte fezabile, Electrolux va revolutiona design-ul actual confruntand dorintele utilizatorilor cu standardele existente de functionalitate specifice aparaturii electrocasnice.

 

“Cercetarile extensive si continue asupra nevoilor consumatorilor indica o necesitate crescanda de a gandi in mod neconventional” spune Carmen Georgescu, Marketing Manager al companiei Electrolux Romania. “Am investit mult timp si bani in ultimii ani pentru a identifica exact ce vor consumatorii si care sunt nevoile lor, iar in acest an aniversar ne vom concentra asupra provocarilor lansate de rezultatele acestor cercetari. Anul 2004 va fi anul consumatorului pentru Electrolux”.

 

85 de ani de inovatii

 

Simbolic pentru pozitia companiei Electrolux, de lider in inovatiile tehnologice, este primul aspirator automat din lume, Trilobite. Lansat in anul 2000, acesta face parte dintr-o serie indelungata de lansari revolutionare, incluzand  primul aspirator, frigiderul cu absorbtie, masina de spalat pentru uz casnic, aparatul automat de tuns iarba si cel mai silentios aspirator din lume – toate acestea au consacrat in timp compania Electrolux ca lider in inovatie in domeniul aparatelor electrocasnice.

 

 

 

Trilobite face parte din istoria inovatiilor in domeniul ingrijirii podelelor, care a inceput in 1921, odata cu lansarea de catre Electrolux a revolutionarului aspirator Model V. Acesta a fost cel dintai model dotat cu un sistem de deplasare, predecesorul rotilor aspiratorului de azi – o idee a lui Alex Wenner-Gren, fondatorul Grupului Electrolux.

 

In 1925 Electrolux a lansat pe piata primul sistem de racire dinamic, sub forma unui frigider cu absorbtie, Modelul D. Aparatul, dezvoltat initial de Baltzar von Platen si Carl Munter de la Institutul Regal de Tehnologie din Stockholm, a facut posibila pastrarea produselor lactate si a alimentelor proaspete intr-un mod cu totul nou. In anii care au urmat compania a continuat sa realizeze inovatii tehnologice in sistemele de refrigerare.

 

Astfel, in anul 1931, a fost lansat primul frigider  air-cooled, modelul L1, si foarte curand dupa aceea a fost introdus procesorul de alimente Assistent. In urmatorii ani acesta a devenit unul dintre cele mai bine vandute aparate ale Grupului. In timpul anilor 1950, Electrolux a lansat masinile de spalat pentru uz casnic, primul congelator (chest freezer) si masina de spalat vase verticala ? benchtop denumita Round Jar. In 1991 compania lansa frigiderul cu consum redus de energie, care injumatatea consumul de energie spre beneficiul consumatorilor si al mediului inconjurator.

 

Continuand evolutia aparatelor electrocasnice, Electrolux s-a concentrat, de asemenea, pe gasirea de solutii pentru consumatorii sai in spatiul din afara locuintei. Atunci cand Karl Dahlman a inventat aparatul de tuns iarba in 1965, compania a remarcat imediat potentialul acestei noi tehnologii, capabile sa se deplaseze pe o perna de aer in orice directie. Aparatului i-a fost gasit un nume potrivit: Flymo si a fost achizitionat de Electrolux in 1969.

 

La mijlocul anilor 1990, compania a introdus Solar Mower, un aparat autonom pentru tuns iarba care functiona pe baza energiei solare. Iar cativa ani mai tarziu, a fost lansat fratele sau mai inovator, Auto Mower.

 

In 1987, compania a lansat pe piata masina de spalat rufe dotata cu sistemul Automatic Level Control (ALC). Fata de sistemele precedente, acesta reducea cu 25% consumul de energie, reprezentand o veritabila revolutie in spalatul rufelor in ultimii 30 de ani. Pozitia de lider in domeniul aparatelor de spalat rufe, a fost mentinuta continuu pana in zilele noastre, cand Electrolux a lansat masina de spalat Timeline (2003). Aceasta comunica utilizatorului momentul exact in care operatiunea de spalare ia sfarsit.

 

Una dintre cele mai recente inovatii de la Electrolux este Screenfridge – frigiderul echipat cu computer si cu ecran de comanda “touch screen“ pe usa. Acest frigider inteligent, lansat in 2002, este conectat la Internet, ceea ce face posibila trimiterea de mesaje si navigarea pe Internet, dar si cumpararea sau comandarea de produse alimentare de acasa.

 

In 2002 Electrolux a lansat Washy Talky, prima masina de spalat vorbitoare din lume. Washy Talky il ajuta si ghideaza pe utilizator pe tot parcursul procesului spalarii, indicandu-i erorile operationale si usurandu-i procesul spalarii rufelor. Sistemul de Raspuns Vocal Interactiv (“Interactive Voice Response System”) il ghideaza in permanenta pe utilizator pe parcursul procesului spalarii prin instructiuni vocale.

Cu 85 de ani in urma, fondatorul companiei, Axel Wenner-Gren, a facut o promisiune: aceea de a produce si a vinde produse care sa faca viata mai usoara pentru consumatorii Electrolux. Grupul Electrolux este dedicat aceleiasi promisiuni si pentru urmatorii 85 de ani.

Data publicării: 26 Iulie 2004 | 09:10
tipăreşterecomandă

Citeşte:


Copyright © 2004 Imagoo. Toate drepturile rezervate.

Powered by Avandor Content Server