Kia Motors America si formatia pop-rock Sugar Ray au semnat un contract de colaborare pentru campania de promovare a modelului Kia Spectra Sedan 2004.
Campania va avea ca punct de rezistenta un serial de televiziune bazat pe fapte reale si se va desfasura si pe print, radio si internet. Spoturile vor indemna consumatorii sa urmareasca serialul TV intitulat “On the road” ce va fi difuzat in vara pe reteaua de cablu Spike TV. Serialul va avea in rolurile principale opt tineri care insotesc trupa Sugar Ray in concerte si care sunt inscrisi intr-un concurs ce are drept miza un contract cu o mare casa de inregistrari din Statele Unite.
Kia Spectra va aparea in fiecare episod al serialului, urmand sa fie expus si in cadrul concertelor Sugar Ray.