Referindu-ma în diverse contexte la spotul TV "Strada - Indiferenţa te face complice", am avut parte de tot felul de discuţii, pro şi contra, ca de obicei când vine vorba despre creaţie publicitara: ca este prea agresiv, ca nu se adreseaza cui trebuie, ca nu are un efect educativ etc. Ba chiar pe un forum public se invoca faptul ca cineva (inspirat din acest spot publicitar !?) a încercat sa intervina într-o situaţie similara reala, fiind la rândul sau agresat fizic. În trecat fie spus, nu împartaşesc ideea care spune ca o creaţie publicitara trebuie sa educe formal şi discursiv.Publicitatea (şi cu atât mai puţin advertising-ul) nu poate şi nu trebuie sa se substituie instituţiilor sociale a caror menire specifica este tocmai educaţia. O creaţie publicitara poate sa semnaleze un fapt, un fenomen, un obiect, semnalare care sa produca un efect emoţional suficient de puternic pentru a determina o conduita şi o atitudine ulterioara corespunzatoare unui sistem de norme şi valori pozitive. Cred ca din acest punct de vedere, spotul TV aflat în discuţie îţi îndeplineşte scopul: bine realizat artistic, cu imagini bine conturate şi sugestive, fiind în masura sa declanşeze reacţia emoţionala vizata.

Filmul începe cu imaginea celor doua personaje singure, deşi în jur se simte prezenţa celorlalţi. Ea - puţin în urma - pare a avea o atitudine uşor arhaica, respectuoasa şi cuminte, el - în faţa - dur şi hotarât, înconjuraţi de o lumina alba şi grea. În jur, umbre nedefinite, masa sociala, "ceilalţi" cu care nu ne amestecam şi pe care nu-i cunoaştem. Senzaţia familiei care rezista în sine şi pentru sine este spulberata de imaginea barbatului care se apropie brusc: privirea înceţoşata şi  aspra,  faţa chinuita de ura şi mişcarea spasmodica a buzelor lamuresc privitorul. Femeia ramâne în urma nu datorita unor uzanţe sociale arhaice. Pe faţa i se citeşte frica, iar felul în care îşi ţine braţele tradeaza groaza de care este cuprinsa. Barbatul se opreşte brusc din mersul sau şi odata cu el întreaga dinamica a filmului. Palma data şi prabuşirea femeii transforma anxietatea nedefinita într-o angoasa resimţita organic. Durerea (şi nu atât cea fizica) este resimţita acut de catre privitor. Scena ramâne o vreme în nemişcare fiind semnul neputinţei femeii. Aceste senzaţii se amplifica rapid prin descoperirea socialului din jur. Mai întâi nedefinit, în cadre scurte. Apoi în spoturi luminoase halucinante apar OAMENI indiferenţi, grabiţi, neputincioşi. Trec pe lânga femeia prabuşita sau peste ea, împiedicându-se de corpul aruncat pe jos.

Bine jucat, bine filmat şi regizat, poate puţin cam agresiv, spotul reuşeşte sa declanşeze o serie de emoţii şi sentimente legate direct de realul tratat: anxietate, frica, neputinţa, nedreptate, durere şi revolta.

Lucian Trasa