Publicitate la produse fara E-uri, dar si fara ®-uri?

Etica la Universitate, nu aici

Scandalurile abia apuse asupra E-urilor, MDM-ului si alte asemenea bazaconii pe care românul le ingurgiteaza mai mult din presa decât din haleala propriu-zisa, n-au aruncat nici o umbra de tristete sau macar provocare printre agentile responsabile de promovarea respectivelor produse. Tintele imediate au fost atinse, specificându-se, in context, ca de calitatea produselor se ocupa producatorii. Calitatea imaginii a fost, putem spune, chiar peste puterea calitatii produsului. In fond, finii esteticieni din Agentii, erijati in chirurgi au trecut c-un bisturiu imaginar pe-o placheta grafica la un implant de brand. Brandarea unor produse, cunoscute in felul lor, dar fara doze de celebritate, s-a purces temeinic spre a ne umple masa din casa prin intermediul televizorului.

 

Si daca n-ai reusit sa fii pe felie cu Adi Ilie, clar c-ai tras cu urechea la usa sa-l auzi pe Salamul Sasesc cum soseste el sa te gâdile-n sosete. Si, evident, sa te bucure in maruntaie. Eforturile de a fideliza consumatorii pe un anumit produs nu au tinut cont adeseori de valorile efective ale acelui produs. Este de prisos sa mai amintim scandalul legat de purcelusi albastri care te-ndemnau haios sa le manânci ficatii si nici de multele cazuri in care, dupa ce ai consumat subiectul promovat, nu te-ai putut abtine de la remarca: "yamii, ce buna a fost reclama!". Vremurile in care un slogan de tipul "pe afara e vopsit gardul, iar inauntru-i leopardu'" nu par sa apuna, mai ales ca eforturile de a imagina calitati sunt cu adevarat productive. Pentru cei care le imagineaza si, pe cale de consecinta contractuala, si pentru cei care le creeaza spre a le vinde. Sunt insa aceste calitati regasite si in foile de control medical ale cetatenilor bombardati de imagini? Altfel spus, pica greu reclama la stomac, ‘au face buba doar la cap? Raspunsurile ar trebui sa vina mai mult din partea producatorilor, a caror originalitate sufera si a caror lupta este dusa adeseori doar in planul profitului. Ajutati fiind de Agentiile platite sa sporeasca calitati olfactive si auditive.

 

In esenta, responsabilitatea revine doar producatorului. Asta si pentru ca la noi s-a ajuns la un mecansim pervers care tinde sa dicteze pe piata. Este vorba de acea curba descendenta pe care se inscrie calitatea, fata de momentul culminant si cel de incheiere al campaniei publicitare. Mecanismul, simplu si diabolic, a dus la crearea unor produse inalt calitative in perioade promotionale, o pastrare a calitatii pe perioada campaniei (cu scopul fidelizarii) si, apoi, o scadere treptata a calitatii exact in perioada de maxim consum. Eficienta strategica, nu gluma. Cheltuieli mai putine exact in timpul veniturilor maxime. Cât de corect este acest lucru sau cât de des se intâmpla nu suntem noi cei care hotarâm. Este de ajuns ca se intâmpla. In concluzie, militam pentru o sporire a calitatii si originalitatii produselor. Si, sa nu uitam, filosoful spunea: "Omul este ceea ce manânca!"

 

Incheierea, va apartine. Va rugam sa ne raspundeti la intrebarile: Sunt atente Agentiile si la calitatea produselor, sau la pastrarea standardului de calitate pe care de fapt il promveaza? Pot dibui intentiile producatorului si daca intrevad posibile situatii ca cele de mai sus, au puterea de a renunta la acel client? Sau de a-l convinge ca altfel ar fi mai bine? Cum altfel?

Bogdan Cercel