Publicitarii care isi recunosc greselile

La un pahar de vorba, dincolo de presiunea mesajelor corporatiste, de privirile autotcuprinzatoare ale Marilor Sefi si de grija paraiului de maine, oamenii din publicitate isi recunosc greselile profesionale. Intre doua vorbe telefonice si atotprezentul "Hai ca poate ne vedem si noi saptamana asta", creativii sau C.S.-ii isi marturisesc derapajele necontrolate din diferitele campanii pentru care au lucrat. Si nu doar de la angajati aud cum si unde au gresit. Marii Sefi isi accepta si ei erorile, chiar daca plaseaza vina de cele mai multe ori pe lipsa de profesionalism a subordonatilor lor. "Dar nu tot tu l-ai promovat?", vine firesc intrebarea mea. "Ce sa fac, altii nu am, astia sunt, cu minusuri si plusuri?", urmeaza raspunsul lor si, deseori, este insotit de tristetea omului confruntat cu inevitabilul.

 

Acum, cand imi amintesc de aceste secvente in care publicitarii apar cu adevarata lor fata umana, imaginea lor se suprapune peste aerul - ori sobru, ori haios - al declaratiilor oficiale, in care se arata cum totul a mers struna si echipa, intr-un deplin acord si entuziasm, este multumita de rezultat.

 

Nu sunt mereu multumiti. Publicitarii, cei cu bun simt, stiu cand gresesc. Repet: cei cu bun simt. Uneori le ia ceva timp pana cand inteleg unde au gresit. Sau dureaza foarte mult pana cand isi recunosc lor insisi ca sint autorii exclusivi ai rezultatelor negative.

 

Nu sunt multi cei care au avut puterea, aprinzandu-si cu gesturi relaxate o tigara, sa imi spuna, privindu-ma in ochi "Ba, stii care e treaba, tu crezi ca eu nu imi dau seama ca spotul ala e de cacao?" sau "Daca mai fortam putin, ne-ar fi aprobat strategia noastra, dar obosisem de atatea meetinguri". Chiar daca eu nu am intalnit multi (increderea lor ma onoreaza!), sunt convins ca numarul celor care isi asuma esecul este mult mai mare. Asumarea aceasta ii face mai puternici si, deloc paradoxal, mai responsabili.

 

Smekerii, care isi sustin pana in panzele albe ideile dovedit falimentare si care nici macar in fata computerului, singuri cu ei insisi, nu se "apleaca" cu privire critica asupra propriilor greseli, se dovedesc in cele din urma firishoarele care blocheaza marele mecanism - agentia de publicitate.

 

Desi, acest articol este mai putin dedicat oamenilor din publicitate, in acest punct tocmai acesti oameni trebuie sa fie de acord cu mine ca partenerul / colaboratoru / angajatul / seful care isi recunoaste vina este mult mai valoros decat fanaticul incapabil de sinceritate in fata propriilor greseli. Este vorba, intr-o ultima instanta, de spirit critic. Absenta lui ingreuneaza, in mod firesc, orice demers.

 

Stiu ca persoanele care nu percep decat ogoliul nemasurat si fitzele publicitarilor (vezi felul in care sunt vazuti mai ales creativii) nu vor crede prea mult din ce scriu aici. De asta va si scriu. Sa incerc sa va schimb parerea! In fata publicitarilor se afla o industrie dura care pariaza enorm pe imagine, dar, inevitabil, cei care pariaza sunt oameni.

 

In fata publicitarilor cu bun simt si cu discernamant, jos palaria!