In primul rind, n-a avut numai presa favorabila (citesti TV Mania?). Si analizele vor urma, ca tocmai s-a incheiat...
In al doilea rind, cred ca ne si putem bucura un pic pentru tarisoara noastra, dincolo de ideea exhibitionismului exploatat de TV.

Finalul de aseara a fost o mare surpriza pt mine - era finalul pe care-l speram, dar pe care nu credeam ca romanii il vor "vota". Cred ca, dincolo de orice analize, vazind cine a cistigat, ne putem bucura ca romanii (cei care-au votat, ca si aici e alta dezbatere) au ales - surpriza! - omul de "cea mai buna calitate", ca sa ma exprim asa... si aveau de unde alege, erau acolo din fiecare material, care mai decare mai inselator si sclipitor: smecheri, domnite seducatoare, ipocriti... Eu m-am mirat - si m-am bucurat foarte tare - ca premiul s-a dus catre cel mai integru, onest, echilibrat etc. participant. A, si cel mai tinar!

Inteleg ca te revolta putin exhibitionismul sentimental care a invadat TV-urile. Cred ca ar trebui sa fii mai ingaduitor cu el, fiindca are un rol foarte important: ajuta oamenii sa comunice, ii invata. Stii citi oameni se despart sau nu-si vorbesc cu anii (in cazul rudelor) pentru ca nici unul din ei nu e in stare sa zica "imi pare rau" sau "iarta-ma" sau "de fapt as fi vrut sa..."? Stii povestile alea cu "eheee, eu pe-atunci te iubeam, dar daca tu n-ai zis nimic... "

Stii de ce se intimpla asa? Pentru ca nu exista nici o scoala pentru asta - ba chiar dimpotriva -  si majoritatea oamenilor nu fac lucrurile astea spontan. Teama de a-ti exterioriza sentimentele  - pozitive sau negative - este una dintre cele mai comune si mai puternice. De ce? Pentru ca exista teama de respingere si teama de ridicol, teama de a fi judecat...

Fiindca "ce zice lumea" conteaza, nu? Cele de mai sus sint minutios cultivate de-a lungul vietii. Stii cum li se zice baietilor cind sint mici si isi julesc genunchii la joaca sau sint mustruluiti la scoala: "nu plinge, esti barbat!" - si asa ajunge omul la 20 de ani  - sau la 40 - sa nu fie in stare sa spuna ce simte, in imprejurari decisive pt viata lui...  Femeile se exteriorizeaza mai usor, presiunea "sa fie tari" e mult mai mica in ceea ce le priveste, ele pot sa si vorbeasca mai mult, sa (se) si plinga...

Acum, daca exista emisiuni care se ocupa cu sentimentele oamenilor, inseamna ca "avem voie" sa zicem ce simtim - fiindca, indiferent de piedicile sociale, oamenii chiar vor sa spuna ce simt, dar stiu ca "nu se face" si "nu e bine" asa ca-nghit in sec si tac.

My point is - vorba romanului - ca e bine ca oamenii sa vorbeasca, chiar daca la TV - care este, da, un caz extrem. Cind ajung la televizor, nu-nseamna neaparat ca sint exhibitionisti si ca vor sa afle toata lumea ce li s-a intimplat, ci se simt la adapost de temerile de care ziceam mai sus.  Moderatorul ii apara de "judecata" lumii - pentru ca el e acolo sa-l ajute pe "subiect". Apoi, este mai probabil decit in viata "reala" ca persoana careia i se adreseaza cererea sa raspunda pozitiv... e un fel elegant de a forta mina cuiva - dar nu e tocmai "fortat", nimeni nu ia o decizie numai fiindca a fost implicata o emisiune...

Persoana vizate e magulita ca s-au pus atitea lucruri in miscare pentru el / ea (orgoliul, tot el, saracul...) si trece peste niste lucruri. Pina la urma, orice ajuta natia asta care sufera tare de tot la capitolul comunicare, este "de bine". Orice elibereaza oamenii de "ce zice lumea" este din nou de bine, orice ii face sa se exprime deschis si sa actioneze accordingly, de asemenea.